Trei ”i”-uri de care să te ferești

road-sign-663368_1920

În una din ultimele expuneri de la Ekklesia vorbeam de trei ”i”-uri care caracterizează omul înțelept și anume inspirație, integritate și influență. Doresc să aduc o contribuție pentru cei care doresc să construiască un colectiv de persoane indiferent dacă acesta reprezintă domeniul non-profit sau construirea unei afaceri. Din umila mea experiență atât în domeniul non-profit cât și în lucrul ca și angajat al unei firme sau coordonarea unei afaceri am reușit să concluzionez câteva principii. Unul dintre acestea se referă la selectarea anturajului și a colectivului de lucru. Doresc astfel să prezint trei ”i” -uri de care să te ferești fie că lucrezi în România, fie Austria fie în altă parte. Principiul acesta este unul transcultural și se referă la trei specii pe care le întâlnești în toate națiunile întâlnind forme diferite ale aceluiași fenomen și aceleiași părți din regnul uman. Feriți-va astfel de:

  1. Inflexibilul

Este greu învățabil, greu adaptabil la orice provocare nouă, mereu nostalgic după casa părintească. Are de obicei, dar nu e o regulă un univers cultural restrâns. Învățământul de-alungul vieții este o expresie străină pentru acest exemplar. Este posibil ca aceasta sa existe doar dacă este sub forma unei rutine. Își citează un singur mentor de obicei pe tatăl său și aici mă refer la cel biologic sau tutorele uman pe care l-a avut. Dacă este pus în fața provocării de a aprofunda cunoștiințe tehnice sau teoretice noi, este posibil să moară cu o comoție cerebrală la jumătatea procesului. Este riguros, metodic cu privire la alții, o judecată rapidă asupra tuturor. Este capabil să găsească soluții inovative în a delega responsabilități noi și neobișnuite pe care el nu și le-ar asuma nici în ruptul capului. Dacă este nevoit să își schimbe un detaliu mic spre exemplu geanta cu una standard branduită de compania unde ești șef de echipă, s-ar putea să urmeze o serie de evenimente neplăcute spre exemplu va pierde cheile de la birou și vei fi de vină pentru că i-ai cerut o sarcină absurdă, își va pierde actele și de vina sunt evident tot ceilalți. Inflexibilul este un tradiționalist prin definiție nu de dragul tradiției ci datorită comodității și a indisponibilității de a învăța lucruri noi. De asemenea este de multe ori omul regulilor în sensul de legalist. Preferă reglementări radicale fără un raționament complex atunci când situația o cere, cu alte cuvinte există numai alb și negru. Este de asemenea și un infantil în foarte cazuri, pentru că nu rămâne plafonat la un mod copilăresc de a găsi soluții, chiar și la manifestări copilărești nefiind dispus să învețe adoptarea unui alt tipar comportamental. Am întâlnit un om de rutină inflexibil care e student și care reușește să se trezească cu regularitate la ora 6:00 dimineața și cam asta e singura lui performanță pe termen lung. Pentru că este supus unui context care impune flexibilitate el rămâne un izolat și de foarte mulți ani este în același an școlar. Dacă încerci să te apropii de exemplarul acesta, te respinge sau te ajută să nu te simți în aria să de persoane agreate.

2. Inaptul

”Nu pot, simt că mor, nu știu ce e cu mine parcă îmi pușcă o venă în cap”. Dacă îl pui pe individul ăsta să facă un lucru definit corespunzător cu domeniul lui maxim de competență asumată sau declarată de el, vei constata fie că abandonează sarcina fie o face în așa fel încât necesită reparații care de multe ori determină mai mult timp decăt dacă făceai tu acel lucru de la zero. Îmi povestea ieri un electrician că avea un angajat și acesta a făcut o astfel de lucrare, necesitând refaceri ulterioare. Bineînțeles că refacerea a fost extrem de  costisitoare – cabluri aruncate, spart zidărie, înlocuire de materiale, refacere de tencuială și de aparate arse în casa beneficiarului păgubit de acest incapabil. El este un exemplar împăcat cu sinele și de asemenea trăiește cu povara contextului mereu opresiv. ”Dacă șefii și colegii ar fi mai organizați și el ar da sigur un randament mai consistent”. Aceasta este una din formele sale de amăgire. În realitate individul de acest tip este o victimă. Nu mă refer la persoanele bolnave limitate natural ci la inaptul formatat care este într-adevăr o victimă a contextului, și anume contextul formativ. De multe ori față de prima categorie inaptul nu are o rutină formată în toate cazurile. Indivizii din această categorie de obicei cad la datorie pe câmpul de luptă și după o lună de mers la lucru se îmbolnăvesc la propriu, fie intră în depresie fie demisionează revenind la un stil care să permită odihna corespunzătoare de minimum 12 ore de somn. Mulți dorm și în picioare. Cunosc un student care nu era surmenat și cu toate acestea a adormit în tren respectiv în rapidul din București spre Belgrad și a uitat să mai coboare la Caransebeș. Vameșii l-au trezit și astfel omul nostru a avut parte de cea mai scumpă călătorie din viața lui. Era pe vremea când sârbii au introdus viza de intrare.

3. Iresponsabilul

”Asta nu e sarcina mea, nu eu trebuia să fac asta, să facă altcineva”. Așa e în multe cazuri, dar când îl pui pe acest individ să definească setul de responsabilități asumate rămâne una singură – evaluarea altora. Atunci când vine o recesiune internă a companiei, primii oameni care sunt dați afară nu sunt cei care caută să umple golurile. Aceștia sunt ultimii. Acest aspect l-am auzit de la un manager al unei companii de top în lume și pot confirma și eu că într-adevăr așa stau lucrurile. Iresponsabilul este și un critic în sensul în care critică tot și prin definiție un consumator de resurse. Nu este însă capabil la o autocritică obiectivă. Dacă totuși o face și își asumă responsabilități, va găsi rapid un motiv sau o modalitate pentru a se putea debarasa de acestea. În situațile de criză este primul care se detașează de colectiv și este primul care caută vinovați excluzându-se pe sine din sfera responsabililor. El emite judecăți și sentințe înainte de a se focaliza pe identificarea unor posibile soluții de rezolvare.

Am enumerat trei categorii de indivizi care în formă cronicizată ale atributelor mai sus amintite, pot fi niște impedimente în construirea unui colectiv de lucru. Dacă sunteți persoane cu influență în crearea unui colectiv de lucru încercați să evitați cooptarea acestor trei categori, ma refer la indivizi care manifestă aceste trăsături într-un mod cât se poate de evident. Desigur o doză din aceste trei atribute negative le avem fiecare însă conștientizarea prezenței lor reprezintă primul pas spre autodepășire și atenuarea acestora. Există de asemenea indivizi care manifestă vizibil și două sau chiar pe toate cele trei atribute. Alături de colegul meu de lucru în ultimii ani am avut neplăcerea să cunoaștem indivizi de acest gen în poziții de influență. Sunt în stare să distrugă cele mai competente colective de lucru, și pot închide afaceri sau lucrări funționale și utile prin incompetența cronicizată a lor. Albert Einstein spunea că ”două lucruri sunt infinite: universul şi prostia omenească, şi încă nu sunt sigur de primul.” Poate doriți să împărtășiți experiențe cu genul acesta de posesori de atribute minunate, și sa ne spuneți cum ați reușit fie să îi ajutați fie să eliberați colectivele de ei.

Advertisements

Ce trebuie să ști dacă vrei să începi o afacere în domeniul construcțiilor în Austria

chuttersnap-210443

”Încerc și eu, îmi angajez un Baumeister mai ieftin, îl pun să îmi găsească clienți, aduc trei patru oameni din România sau din Spania mai ieftini și mă apuc de treabă. Un sfert cel puțin o să bag la negru ca să rămân cu ceva în mână…” Cam așa sună argumentația celor mai mulți indivizi care au în suflet entuziasmul și curajul necesar amestecat cu mult iz mioritic pentru a începe o firmă de construcții în Austria. La toate acestea s-ar mai adăuga ”nu îmi fac GesmbH ca e foarte scumpă contabilitatea (SRL-ul din România), încerc cu AG sau OG sau chiar e.U. (PFA)”.

Dragi prieteni și specialiști care doriți să deschideți sau să realizați o afacere în această branșă în Austria, vă rog să îmi permiteți câteva recomandări. Dacă vă identificați cu ceea ce am scris mai sus, aveți toate șansele să va risipiți timpul, energia și banii, să vă spulberați șansele de a reuși în Austria. Doresc să vă spun câteva lucruri despre ce înseamnă o firmă de construcții în Austria, iar în postări ulterioare doresc să vă împărtășesc câteva concluzii pe care le-am dedus cu privire la realizarea unei firme sau a unei afaceri de succes în acest domeniu.

În primul rând o afacere în orice domeniu presupune clientelă. Branșa construcțiilor în ultimii ani în Austria s-a schimbat radical. Evoluția prețurilor în domeniul imobiliar a afectat în mod direct această branșă. În Viena și în jurul Vienei datorită creșterii prețului la teren, în ultimii ani se poate deduce o scădere drastică a autorizațiilor de construire pentru clădiri noi în schimb a crescut numărul lucrărilor de reabilitare, renovare, restaurare, reabilitare termică, etc. În Linz lucrurile stau altfel. Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri noi este în creștere. Cu toate acestea există o concurență acerbă în domeniul construcțiilor. Clientela nu o poate oferi o persoană, ci este nevoie de experiență comună între dezvoltatorii imobiliari și constructori. Acest lucru este datorat numărului foarte mare de lucrări executate necorespunzător în intervalul ultimilor trei ani de firme cu capital străin. Noi românii nu ne-am câștigat o reputație ”bună” din păcate. Lăcomia ardeleanului exploatator, a moldoveanului inflexibil, a bănățeanului zgârcit sau bucureșteanului aerian șamd (toate categoriile de români) au și rezultatele lor – ușa se închide. Austriecii au învățat destul de multe despre ai noștri. Ceea ce vreau să spun este că în acest moment succesul în a câștiga clientela îl reprezintă experiența plăcută. Vă sfătuiesc să începeți cu lucruri mici, foarte mici. Executate bine, ele vă vor asigura recomandări pentru lucrări mai mari. Lucrările mici au și avantajul că determină încasări rapide de bani.

În al doilea rând rând realizarea unei afaceri în domeniul construcțiilor presupune o corelare între domeniul de activitate și capitalul pe care îl ai în momentul în care începi o afacere. Dorești  să câștigi rapid dar nu ai bani să îți plătești contabilul, concesiunea de Baumeister, asigurări, etc. Este exemplul clasic de un debut cât se poate de prost în acest domeniu. O firmă sau o persoană juridică în acest domeniu presupune așa cum am mai scris cheltuieli multiple. Contribuții la casa de asigurări obligatorii, taxa la camera de comerț pentru această branșă, asigurarea obligatorie de viciu, salariul Baumeisterului, salariile și contribuțiile anagajaților, contabilitate, secretariat, chirie sau costuri pentru birou, etc. Cunosc o firmă care la două luni după ce și-a angajat un Baumeister, administratorii au început să intre în panică și cereau de la Baumeister servicii de marketing și promovare și disponibilitatea de a nu fi plătit la timp. Vă atrag atenția că în Austria neplata salariaților la timp determină complicații și amenzi usturătoare. Vă dau un exemplu personal cu o firmă care îmi datora o anumită sumă ca salariu. După o perioadă de insistențe și amânări nejustificate ale firmei am decis să fac o reclamație la camera de muncă. Suma pe care firma a trebuit să o plătească către statul austriac a fost de cinci ori mai mare decât suma datorată inițial. Ceea ce doresc să reafirm este acest aspect – dacă nu ai un capital de investiție, nu începe o afacere în construcții ci focalizează-te pe un subdomeniu al ei.

În al treilea rând realizarea unei afaceri în domeniul construcțiilor presupune profesionalism adică pregătire,  experiență în acest domeniu și aptitudini din domeniul managementului. Foarte mulți zugravi sau zidari s-au văzut peste noapte patroni de firme de construcții care după un interval de timp au intrat în insolvență. De vină cum știți sunt alții întotdeauna – clienții, muncitorii, intermediarii, băncile și așa mai departe. Evident că în acest domeniu sunt și provocări foarte dure, dar tocmai din acest motiv o firmă de construcți nu poate fi administrată de oricine.

Nu în ultimul rând realizarea unei afaceri de succes presupune etică. Orice încasare trebuie să fie justificată cu o notă de plată, iar lucrul în baza unui contract bine definit asigură o parte din climatul bunei desfășurări ale acestei activități. Un contabil nepriceput , ieftin e mai periculor decât un coleg sabotor. Poate că dorești să fi din toate punctele de vedere corect, dar ai ales un colectiv greșit. Pentru aceasta este nevoie de o selecție riguroasă a muncitorilor, de motivare prin recompensă și ambianță determinantă pentru angajați. De asemenea gândirea pe termen lung și valorile uceniciei nu pot fi scoase din acest domeniu care sute de ani ne-a învățat care sunt pașii pe care să îi parcurgi de la a fi un ajutor ”calfă” către maestru sau arhitect. A lua un om bun și a-l face și mai bun reprezintă trăsăturile fundamentale ale unui contructor maestru din toate toate punctele de vedere liber . Etica este deci o caracteristică care aplicată în toate aspectele acestui domeniu inclusiv a dezvoltării personale asigură succesul și continuitatea unei afaceri.